GayOne.ro

Portal gay românesc

Thursday
Mar 11th
Text size
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size

Primul vaccin eficient împotriva HIV

Email Imprimare PDF
(3 votes, average: 5.00 out of 5)

Primul vaccin eficient împotriva HIVA fost creat primul vaccin anti SIDA care reuşeşte să reducă riscul infectării cu 30%. Oamenii de ştiinţă au reacţionat pozitiv la această ştire,numind-o "primul pas către şi o mai eficientă reacţie împotriva acestui flagel".

Vaccinul combină două metode tradiţionale, dar ineficiente. Testele s-au desfăşurat pe 8.000 de voluntari bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani din Thailanda. Fiecare dintre aceştia au fost testaţi la intervale de 6 luni. Rezultatele au demonstrat că în cadrul grupului căruia i s-a administrat noul vaccin infectările au avut o rată mai mică cu aproximativ 32% faţă de lotul de control căruia i s-a administrat un medicament placebo. Cercetarea a fost finanţată de US Military HIV Research Program şi de Ministerul Sănătăţii din Thailanda.

Profesorul Aine McKnight, un expert în domeniul viral ce predă la University of London, a declarat: "În ultimul sfert de secol a existat o mare dezbatere dacă un astfel de vaccin poate fi produs. Acum ştim răspunsul. Este un rezultat remarcabil, dar bătălia este departe de a fi căştigată." Pentru moment, cel mai bun vaccin este folosirea prezervativului. Din 1981, SIDA a ucis 25 de milioane de oameni (!!!).

 

Ultima actualizare ( Marţi, 06 Octombrie 2009 09:07 )  

Acum online

Avem 80 vizitatori online

Evenimente

3 zile în Soho

Ştiri Queer Shop

 

A apărut Spartacus 2010

A apărut ediţia 39 a celebrului ghid gay Spartacus. În peste 1.300 de pagini ai mii de informaţii despre locurile de distracţie gay din întreaga lume: baruri, cluburi sex-cluburi, saune, discoteci, locuri de sex în aer liber, cinematografe, plaje gay obişnuite sau pentru nudişti. România este şi ea prezentă.

 

Valentine's Day la Queer Shop

Queer Shop anunţă reduceri cu ocazia zilei Îndrăgostiţilor. Astfel pentru produsele disponibile pe stoc şi care sunt comandate între data de 03.02 2010 şi 16.02.2010 se va aplica o reducere de 10%. Nu scăpa ocazia!

 

Upgrade

Săptămâna trecută a fost actualizat scriptul care asigură funcţionarea Queer Shop.

 

Asistenţă Live la Queer Shop

Queer Shop, singurul magazin online de tip sex shop pentru comunitatea gay - lesbi din România, a relansat serviciile gratuite de asistenţă online ce pot fi folosite de oricine vizitează magazinul.

 

TitanMen în România

Queer Shop a devenit distribuitor oficial pe piaţa din România a întregii game de produse TitanMen.