A mai trecut un an, a mai trecut o săptamână de festival gay, din fericire fără incidente. A venit şi marşul. Nici nu ştiu ce să spun, a fost sau nu, mai bine că s-a desfăşurat în condiţiile în care a avut loc sau n-a fost bine? Dar mai întâi câte ceva despre el...
Anul acesta, poate şi ca urmare a participării "masive" a comunităţii, din anii anteriori, autorităţile au considerat că e mai bine să scurteze lungimea traseului la o treime, ăsta eu zic ca este un pas înapoi, oricum, bine că nu l-au anulat cu totul. Presa spunea că traseul a fost scurtat pentru a se evita punctele nevralgice unde au existat încercări de a agresa demonstranţii.
Organizarea, a fost mai bună decât în alţi ani, mergem pe drumul cel bun. Deşi aspectul a început să semene cu un Pride datorită rollerilor care fluturau steaguri mari, prea puţin a fost reflectat în media. Travestiţii au fost mai cuminţi anul acesta, mai puţin flamboaianţi, lucru mai potrivit pentru un marş în România de astăzi. Nu am ajuns încă, din punct de vedere social, să pretindem o paradă cu care alegorice, nu că ar fi ceva rău, însă pentru moment, suntem încă la nivelul la care trebuie să luptăm pentru a avea drepturi egale ca orice cetăţean de pe meleagurile mioritice.
Mă bucur şi sunt mândru că anul acesta au fost mai mulţi participanţi la marş. Am întâlnit oameni care au venit pentru prima dată la marş şi care au plecat plăcut impresionaţi. La fel de inspirată a fost prezenţa unor oameni importanţi din mediul internaţional, cum ar fi ambasadorii Suediei, Marii Britanii, Olandei, şi a altor personalităţi din Franţa şi Statele Unite ale Americii, a căror prestaţie nu putea fi altfel decât excelentă, cu mesaje cât se poate de clare despre ce înseamnă universalitatea drepturilor omului, şi supremaţia lor asupra oricăror sisteme politice, religioase sau economice. Poate aşa va reuşi să se mai destupe la minte şi clasa politică de la noi, care, din păcate, nu are curajul să fie suficient de responsabilă pentru a putea avea o atitudine unitară atât pe plan european cât şi naţional. Clasa noastră politică, PSD şi PNL care la nivel european au votat pentru recomandarea Catania - ce recomandă statelor europene să adopte o formă de recunoaştere a cuplurilor de acelaşi sex, la noi au strălucit prin absenţă.
Anul acesta, autorităţile s-au întrecut pe sine, în materie de protecţie au reuşit o aşa de bună izolare a perimetrului de desfăşurare a marşului, încât, din coloană, aveai senzaţia că te afli într-o Românie paralelă, liniştită şi paşnică. Izolat de orice privire, fie ea binevoitoare sau nu, fie ea din curiozitate sau din adeziune la o cauză comună, egalitatea în drepturi şi în faţa legii.
Un glob de sticlă perfect, steril, care te făcea să te gândeşti că şi dacă ţi-ai clama drepturile de acasă din debara, ar avea acelaşi efect. Probabil acest lucru a fost determinat şi de asigurarea unei cât mai mari securităţi a personalităţilor aflate în marş sau, poate, de crearea posibilităţii ca presa să modeleze după voie informaţiile despre marş, cu asemenea imagini cosmetizate şi ambalate frumos politicienii noştri pot obţine favorabil pe plan european.
Per ansamblu, marşul a fost o reuşită, felicitări organizatorilor, cu toate acestea, probabil că singura noastră speranţă va rămâne tot Europa, să ne arate ce înseamnă drepturile omului şi respectarea libertăţii fiecărui cetăţean.
Data viitoare eşti şi tu aşteptat la marş!
Fotografiile pot fi preluate numai cu acordul scris al GayOne.
| < Anterior | Următor > |
|---|